Pregatesc destul de des preparatul asta si schimb de fiecare data cantitatile in functie de cum vreau sa iasa. De exemplu daca vreau sa fac blat de pizza cu dovlecel, pun mai multa faina de migdale in compozitie, daca vreau sa fac placinta, pun mai mult dovlecel si adaug branza.
Ingrediente pentru 2 placinte cu dovlecel si branza:
2 dovlecei
4 oua
1 pliculet de drojdie granule
150g branza veche
60 g cascaval
150g faina de migdale
100g ketomix (faina de bambus si conjak)
40g tarate psylium
sare
oregano
Mod de preparare:
Deja ma apucasem sa rad dovlecelul cand am observat ca nu mai am hartie de copt, asa ca sm improvizat. Am uns forma cu ulei si am ras putin cascaval in tava, inainte sa intind aluatul. Astfel placinta s-a rumenit frumos pe ambele parti si s-a dezlipit usor de tava.
1. Rade dovleceii si branza si amesteca-le cu restul ingredientelor pana obtii un aluat omogen.
2. Intinde in tava aluatul folosind dosul unei linguri. Grosimea nu ar trebui sa fie mai mare de un deget.
3. Introdu tava in cuptorul incins. Eu am tinut in jur de 20 minute la 200 grade, dar te sfatuiesc sa supraveghezi placinta sa nu se arda.
3. Rastoarna placinta cu susul in jos, feliaza si serveste cu iaurt.
Daca pui mai putin dovlecel in interior, inlocuiesti branza cu cascaval si intinzi foaia mai subtire, faci o pizza cu dovlecel super buna.