Casuta de turta dulce, un obicei nu foarte vechi la noi in tara, dar care a inceput sa devina nelipsit in casele noastre in perioada Craciunului.
Exista marturii ale existentei turtei dulci inca din secolul XI, cand Cavalerii Cruciati aduc in Europa, din Orientul Mijlociu ghimbirul, un ingredient foarte apreciat in Evul Mediu. Brutarii faceau turte in forme de lemn, iar ghimbirul era ingredientul nelipsit.
In secolul al XIII-lea, emigrantii germani aduc turta dulce in Suedia, unde calugaritele o vindeau ca biscuiti digestivi. Suedezii au inceput sa picteze biscuitii de turta dulce si sa ii expuna la ferestre in pragul sarbatorilor de Craciun.
Ingredientele initiale pentru turta dulce erau: pesmetul, zaharul, alunele de padure macinate si ghimbirul. Cu timpul, englezii au adugat oua in reteta si au inlocuit pesmetul cu faina de grau.
In zilele noastre exista retete foarte diferite cu faina de grau, sau de secara, cu zahar alb sau brun, cu miere, cu sau fara nuci, cu scortisoara si mai mult decat atat, ghimbirul nu mai este obligatoriu.
In Polonia turta dulce arata ca un biscuie crocant si subtire si se numeste „pierniczki”, in Cehia i se spune „pernik”, in tarile nordice „pepparkakor”, in tarile germanice se numeste „lebkuchen”.
Turta dulce a devenit cunoscuta in multe tari incepand cu anii 1800, devenind „prajitura Craciunului“.
Casuta de turta dulce descrisa in povestea „Hansel si Gretel” a fratilor Grimm, a inspirat obiceiul modelarii casutelor de turta dulce de Craciun.
Reteta turta dulce
1300 g faina alba
250 g zahar
250 g melasa
un pliculet de praf de copt
putin ghimbir
1 lingurita nucsoara
1 lingurita scortisoara
1 lingurita sare Kosher
Se amesteca toate ingredientele cu mana pana se formeaza o coca. Se lasa putin sa se odihneasca, apoi se intinde o foaie din care se decupeaza formele dorite.
Marieta a construit singura peretii casei de turta dulce.
A decupat mai intai din hartie modelele fatadelor, acoperisului, oamenii de zapada si bradutii.
A intins apoi foaia din aluatul de turta dulce si a decupat din aceasta dupa tiparul din hartie.
Ea a folosit un cutit special, ca cel din imaginea de mai sus, dar poti folosi si unul obisnuit.
In golurile ferestrelor a pus cateva jeleuri, inainte de a baga tava in cuptor. Acestea se vor topi si vor ocupa spatiul decupat. Asa vei obtine ferestre pentru casuta de turta dulce.
Pentru Royal icing, pasta de zahar cu care vei decora casuta de turta dulce, ai nevoie de:
- 500 g zahar pudra
- 3 linguri pulbere de bezea
- 9 linguri de apa
- colorant
Daca nu ai praf special pentru bezele, poti folosi 2 albusuri de ou, dar va trebui sa micsorezi cantitatea de apa. Conteaza foarte mult dispozitivul cu care vei orna casuta, in functie de cat de ascutit este varful vei stii cat de ferma sa faci crema. Foloseste un mixer si daca consideri ca este prea lichida, poti sa mai adaugi zahar.
Marieta a folosit doar: 250g zahar, 2 albusuri si zeama de la o jumatate de lamaie, pe care le-a batut spuma cu ajutorul unui mixer.
Foloseste un tocator sau orice cu o suprafata plana pe care sa sconstruiesti casta de turta dulce. Incepe sa lipesti peretii cu ajutorul cremei. S-ar putea sa dureze ceva pana se lipesc, asa ca iti recomand sa folosesti pahare pentru sprijinul peretilor.
Si iata rezultatele:
- Robert, cel mai mare nepot al Marietei ne prezinta mandru casuta lui de turta dulce.
2. In ordinea numerelor de pe tricou, urmeaza Aaron, care ne indica capodopera lui.
3. Frumusica Serena ne zambeste de dupa casuta ei cu om de zapada.
4. Dar familia Zicman nu putea sa nu colaboreze si pentru cel mai mic reprezentant. Asadar Victoras are si el casuta lui de turta dulce.
5. Clara a folosit un chit cu pereti si acoperis din turta dulce gata copti. Cu migala si drag a decorat frumoasa ei casuta.
6. Si iata si creatia mea. Am folosit un chit cu pereti si acoperis cumparati. Am folosit scobitori la ferestre si pentru decor: royal icing cu ou si amidon, marshmallows, macarons, colorant, topping de capsuni si ornamente de zahar (stelute, bilute, fluturasi).
Pentru a evita incidentele la montajul peretilor, am decorat mai intai fatadele, am lasat putin sa se intareasca pasta de zahar si abia apoi am inceput sa ii lipesc. In paralel am unit si cele doua placi de acoperis, am folosit 2 pahare ca sprijin. Decoratiunile de pe acoperis le-am facut abia la final.
Daca iti plac casutele de turta dulce, dar nu ai timp sa decorezi, iti prezint in linkul de mai jos, o reteta pentru turta dulce dietetica din faina de secara, super usor de pregatit.
Vezi si alte retete Retete ovo-lacto-vegetariene